Cuprinşi de panică şi haos, madianiţii au început să se atace între ei, după care au luat-o la fugă. La început ei au fost urmăriţi de bărbaţii din triburile Neftali, Aşer şi întregul Manase. Apoi toţi bărbaţii din Efraim au fost chemaţi să li se alăture, cucerind vadurile Iordanului şi nimicindu-l pe inamic, care încerca să se refugieze dincolo de râu. Efraimiţii au reuşit să cucerească şi să ucidă pe doi dintre prinţii Madianului: Oreb (corb) şi Zeeb (lup).
Multe sunt învăţămintele pe care ni le putem însuşi cu privire la calităţile unui conducător din studierea acţiunilor lui Ghedeon. Conducătorul trebuie să fie pe deplin convins de justeţea acţiunilor sale, înainte de a-i putea conduce pe alţii. Mai întâi de toate, el trebuie să fie un închinător, dându-I lui Dumnezeu locul ce I se cuvine (v. 15). Apoi el trebuie să conducă prin propriul său exemplu, printr-o pildă vrednică de urmat (v.17). El trebuie să aibă grijă să atribuie meritele persoanei sau persoanelor care s-au făcut demne de acestea: mai întâi, desigur, el trebuie să dea cinste lui Dumnezeu, iar apoi instrumentelor de care a binevoit să se folosească El (v. 18).