În continuare Iov se adresează direct Domnului. Pentru Iov este tot atât de firesc să dorească să moară, precum tânjeşte un rob după odihnă, la capătul unei zile pline de trudă. Decât că în cazul lui Iov ceasurile de noapte nu-i aduc nici o uşurare trupului său chinuit, care se zvârcoleşte până în zori. Ca suveica ţesătorului viaţa i se scurge fără speranţă, risipindu-se ca un nor.