3. Răspunsul lui Iov (cap. 6, 7)
Iov recunoaşte că cuvintele sale au fost pripite, dar nu fără motiv! Necazul şi întristarea sa, năpasta care s-a abătut peste el, sunt mai grele decât nisipul mării iar duhul său soarbe otrava săgeţilor Celui Atotputernic. În pofida tuturor lucrurilor negative şi groaznice care sunt exprimate în această carte, în special de către Iov, ele sunt exprimate cu atâta măiestrie încât cititorul sensibil va sesiza forţa lor. Iov protestează că nu s-ar plânge cu atâta năduf, dacă n-ar avea motiv s-o facă, după cum animalele nu mugesc fără pricină. Suferinţa şi plânsul sunt juxtapuse aidoma alimentelor fără gust în comparaţie cu sarea sau condimentele. Iov ar dori să moară, pentru că nu mai are putere să îndure, pentru că l-au părăsit toate nădejdile cu privire la viitor. Ce rost mai are să-i fie prelungită viaţa?