Dar să revenim la leviatan, a cărui structură este de proporţii masive, fiind înzestrat cu o forţă extraordinară. Pielea lui e extrem de dură, constituind un formidabil strat protector. El nu poale fi înfrânat. Gura şi dinţii săi sunt ca un cleşte. Pielea şi solzii săi se aseamănă cu o armură de plăci suprapuse. În termeni poetici, Domnul descrie strănutul acestui animal, cu groaza pe care o răspândesc ochii, gura şi nările sale, atunci când este provocat. Tăria leviatanului este uriaşă iar carnea de pe el bine închegată, compactă. Neînfricat, el umple de frică pe cei cu inimile cele mai curajoase, când se scutură şi respinge săgeţile inofensive îndreptate împotriva sa. Când se târăşte prin mâl, lasă în urma sa o dâră de săgeţi, ca şi când pântecele i-ar fi din cioburi de sticlă. Face să clocotească adâncul ca un cazan, lăsând după el o cărare luminoasă (fosforescentă). Chiar dacă ar fi să ţinem cont de tendinţa literaturii răsăritene de a recurge frecvent ta hiperbole, este greu să ne imaginăm cum ar putea, până şi cel mai mare crocodil, să fie denumit: „rege peste toţi copiii mândriei."?( Descrierea leviatanului din Iov 41 ne aminteşte de plesiosaur, o reptilă marină de dimensiuni enorme din era dinozaurilor, despre care se crede că a dispărut. Descrierea se mai aseamănă şi cu creaturile misterioase despre care se afirmă că ar fi fost zărite în Loch Ness, Scoţia). Descrierile animalelor sălbatice sau poate ale unor dinozauri din aceste capitole reflectă gloria, puterea şi maiestatea lui Dumnezeu însuşi. Ele sunt creaţia Sa şi El Se foloseşte de ele în mod expres pentru a ilustra splendoarea şi tăria Sa. De aceea nu trebuie să ne mire că începe cu animale plăpânde cum ar fi căprioara şi corbul, pentru ca apoi să treacă treptat la cea mai mare dintre toate creaturile: behemotul pe uscat şi la regele tuturor animalelor - leviatanul de pe mare, care a avut o reputaţie incredibil de fioroasă.