2. Iov este invitat să ia aminte la behemot
Mai departe, Domnul îl îndeamnă pe Iov să ia aminte la behemot, pe care tot El l-a creat, ca şi pe Iov. Aceste cuvinte demolează opinia unor comentatori care afirmă că behemotul şi leviatanul ar fi fost nişte făpturi mitologice binecunoscute în lumea antică. Că ele au fost fiinţe reale, iar nu închipuiri e limpede din acest text, căci o fiinţă imaginară, inexistentă nu ar fi putut contracara o fiinţă creată, cum este omul. Cuvântul behemot este pluralul unui substantiv obişnuit din limba ebraică, prin care sunt desemnate vitele (behemah). Meredith Kline explică: Termenul behemot, redat la forma de plural intensiv, desemnând „fiara prin excelenţă," ar putea constitui un epitet, însemnând cununa căilor lui Dumnezeu (v. 19a), după cum şi în cazul leviatanului se fac afirmaţii de factură superlativă (41:33,34)
Dumnezeu îl prezintă pe behemot ca prima din căile Sale, adică Exponata Numărul Unu din regnul animal. Deşi nu suntem în stare să-i identificăm cu certitudine, ştim că este erbivor, amfibiu şi peste măsură de puternic, că se odihneşte în ţinuturile mlăştinoase, ferite, şi că nu se lasă intimidat. Învăţământul care se desprinde de aici este că dacă Iov nu poate stăpâni nici măcar acest dobitoc, cum se poate aştepta să stăpânească lumea?
Behemotul a fost uneori identificat cu hipopotamul,- (De exemplu, Barnes a folosit următoarea descriere pentru ca hipopotamul să poată fi integrat în text: „Capul uriaş al animalului, de la proeminenţa ochilor, gura uriaşa şi modul unic în care este dispus maxilarul în structura capului, este de o urâţenie aproape grotescă. Când îşi deschide fălcile, gura enormă şi limba, de culoare liliacee şi grasă, înzestrat fiind cu colţii săi formidabili - toate acestea creează o imagine izbitoare". Singura problemă este că deşi descrierea pe care o face Barnes hipopotamului este bună, colţii, limba de culoare liliacee, etc. nu se regăsesc deloc în cartea Iov! De asemenea, nici falca, nici capul nici gura behemotului (cap. 40) nu sunt descrise în Scriptură.) iar unii traducători ai Bibliei, printre care şi Louis Segond, în versiunea sa franceză, chiar introduc acest termen în textul sacru. Numai că oricât de multă imaginaţie ai avea, tot n-ai putea califica hipopotamul, „prima din căile Domnului" - mai degrabă ai putea atribui acest calificativ unui elefant, sau unui mamut, dar în nici un caz unui hipopotam! Când copiii vizitează grădina zoologică, pot fi auziţi chiuind de încântare când privesc coada scurtă a bietului hipopotam, pe când în behemot ni se spune (40:17) că îşi îndoaie coada tare ca un cedru!
Unii oameni de ştiinţă creştini sunt convinşi în prezent că behemotul trebuie să fi fost un animal, dispărut între timp, care a trăit probabil în regiunile izolate din jungla africană. De fapt o reptilă de tipul dinozaurului pare sa corespundă foarte bine descrierii biblice.