Nici o altă ştiinţă nu pare să fi fost calculată să-i demonstreze omului cât de insignifiant este ca ştiinţa astronomiei. Iată că Dumnezeu îl chestionează pe Iov cu privire la capacitatea acestuia de a mânui stelele şi constelaţiile, de a le păstra pe orbitele lor şi de a stabili influenţa lor asupra pământului.

Având în vedere afirmaţiile frecvente pe care le auzim despre presupusa putere extraordinară a omului asupra naturii, prin intermediul ştiinţei, cuvintele lui Spurgeon, bazate pe versetul 31 din textul traducerii KJV, sunt o binevenită contrabalansare: "Canst thou bind the sweet influences of Pleiades, or loose the bands of Orion?" („Poţi tu să înnozi legăturile Pleiadelor sau să dezlegi frânghiile Orionului?". Când suntem ispitiţi să ne fălim cu forţele capacităţilor noastre, splendoarea naturii ne-ar putea arăta îndată cât de minusculi suntem. Căci nu putem urni nici măcar pe cea mai mică dintre stelele ce strălucesc pe boltă, după cum nu putem stinge nici măcar una din razele dimineţii. Vorbim despre putere, dar cerurile râd de noi cu poftă. Când Pleiadele strălucesc în anotimpul primăverii cu căldura specifică acestui echinocţiu, noi nu le putem înfrâna acţiunea, iar când Orionul tronează pe înălţimile cereşti, ferecând anul în ale iernii cătuşe, ne este cu neputinţă să slăbim glacialele sale centuri. Anotimpurile îşi urmează cursul ciclic după rânduiala divină şi omenirea toată cu o fărâmă nu le poate clinti din drumul lor. O, Doamne, ce e omul?