În a patra sa cuvântare, Elihu pretinde că a făcut apel la adevărurile profunde ale lui Dumnezeu pentru a apăra dreptatea lui Dumnezeu şi a explica suferinţa. Domnul dă dovadă de cel mai înalt grad de dreptate în modul în care se poartă deopotrivă, cu cei răi, şi cu cei asupriţi, precum şi cu cei neprihăniţi (v. 7-9), fie că sunt regi ocupând tronul unui regat, fie deţinuţi în lanţuri. Când oamenii neprihăniţi se poartă sfidător, El caută să-i aducă la pocăinţă, arătându-le păcatele pe care le-au săvârşit. Dacă Îl ascultă şi-L slujesc, El îi binecuvântează cu propăşire. În caz contrar, ei pier loviţi de sabie, fără cunoştinţa lui Dumnezeu.