Din raţiuni de respect faţă de vârsta lor înaintată, Elihu a tăcut, mulţumindu-se să asculte cu toată atenţia ce au spus aceştia, dar acum nu se mai poate stăpâni.
Elihu începe cu afirmaţia potrivit căreia oamenii mari (sau oamenii cu număr mare de ani, NKJV marg.) nu sunt întotdeauna înţelepţi, Dumnezeu putând sa-i dea pricepere unui om mai tânăr, cum este, de pildă, el. Criticilor lui Iov le reproşează că n-au avut argumente convingătoare, eşecul lor forţându-l pe Elihu, dinăuntrul fiinţei sale, să ia cuvântul. Dar el promite ca vorbirea sa va fi nepărtinitoare şi nemăgulitoare.