„Mângâietorii" lui Iov n-au reuşit să-şi susţină teoriile cu argumente convingătoare, după cum nici Iov nu şi-a rezolvat problema! Dar el este pe drumul cel bun şi pare să crească în credinţă.
Monologul lui Iov conţine trei teme principale: Iov contrastează integritatea sa cu condamnarea celor răi la pierzare (cap. 27); el elogiază valoarea nepreţuit de mare a înţelepciunii (cap. 28); şi, în fine, în ultima parte, se ocupă de el însuşi (cap. 29-31).
Cuvintele cu care începe acest capitol: „Ba mai mult, Iov şi-a continuat discursul, zicând" sugerează o puternică linie de demarcaţie, marcând începutul unui segment major. Acum el nu se mai mulţumeşte doar să-i răspundă lui Bildad (26:1), ci se adresează tuturor, „descărcându-se", ca să spunem aşa, de o mulţime de lucruri. Iov continuă să-şi susţină sinceritatea, integritatea şi neprihănirea, refuzând să accepte că criticii săi ar putea totuşi avea dreptate când îl acuză că suferinţa sa i se trage dintr-un păcat ascuns.