Întrucât nimic nu este ascuns de Cel Atotputernic, Iov nu pricepe de ce El nu le dăruieşte celor care îl cunosc dezlegarea dilemei potrivit căreia cei răi par să prospere în viaţa aceasta. Apoi Iov enumera în amănunt marile nedreptăţi ce se săvârşesc în lumea aceasta - crimele asupritorilor şi suferinţele celor asupriţi. Ridout comentează pe această temă:
Este un tablou dezolant, bazat pe realităţi arhicunoscute de ei - ca, de altfel, de noi. Cum va putea însă Elifaz să armonizeze aceste realităţi cu teoria sa, după care răul nu rămâne niciodată nepedepsit în viaţa aceasta? Dar vai, cum poate Dumnezeu să-Şi închidă ochii faţă de aceste lucruri şi să supună la cazne pe un om credincios, iar nu pe răufăcători? Aceasta este marea dilemă cu care se confruntă Iov, la care nu a găsit nici o dezlegare.
Iov se plânge de ceea ce i se pare lui drept eşecul lui Dumnezeu de a guverna lumea (v. 12):
În cetate răsună vaietul celor care mor, şi sufletele celor răniţi strigă disperat; şi totuşi Dumnezeu nu-i învinuieşte [pe asupritori] pentru aceste mişelii.