Capitolele 23 şi 24 formează un tot unitar, reprezentând o singură cuvântare, diviziunea dintre capitole fiind rezultatul unei convenţii stabilite de învăţaţii biblici din vechime. Iov dezvoltă trei teme în capitolul 23: dorul său de a putea să-şi prezinte cazul la tronul lui Dumnezeu (v. 1-9); modul în care îşi apără el stilul neprihănit de viaţă (v. 10-12); şi frica sa de Dumnezeu, pe care-L vede ca pe un adversar al său (v. 13-17).
Plângerea lui Iov este amară. O, dacă ar putea el să se apropie de tronul lui Dumnezeu şi să-L găsească! Spurgeon comentează:
Prima sa rugăciune nu este: „O, dacă aş putea fi vindecat de boala care-mi puroiază aproape orice părticică din trupul meu!" după cum nu se roagă nici măcar cu aceste cuvinte: „O, dacă aş putea să-mi văd copiii recuperaţi din ghearele mormântului iar averea mea să fie smulsă din mâinile prădătorului!" ci primul şi cel mai pătrunzător strigăt izvorât din .adâncul fiinţei sale este: „O, de-aş şti unde să-L găsesc pe El, care este Dumnezeul meu! De-aş putea să mă apropii de scaunul Său de domnie!" Copiii lui Dumnezeu aleargă acasă, când vine furtuna. Este instinctul de origine cerească sădit în sufletul salvat prin har de a căuta adăpost din toate primejdiile sub aripile lui Iehova.
Iov este convins că dacă s-ar putea apropia de Domnul, El ar fi nevoit să recunoască că Iov este neprihănit şi astfel ar fi izbăvit pe veci de Judecătorul său.