Un om moare în pace, în plină tărie şi prosperitate. Altul părăseşte această lume cuprins de amărăciune şi sărăcie. În moarte toţi sunt la fel. Daca prietenii lui Iov susţin că cei răi sunt întotdeauna pedepsiţi în viaţa de acum, el va apela la cei care călătoresc mult, rugându-i pe aceştia să mărturisească asupra faptului că deşi cel rău s-ar putea să fie pedepsit în viaţa de apoi, în viaţa actuală el adesea o duce destul de bine. Nimeni nu-l condamnă, nimeni nu-l pedepseşte şi el moare la fel ca ceilalţi. Iar în încheierea pasajului, Iov le mai spune prietenilor săi şi aceste cuvinte: ,,Cât despre voi, mereu încercaţi să mă mângâiaţi, dar o faceţi cu cuvinte fără sens. Toate răspunsurile pe care mi le daţi sunt o minciună!" (v. 34 TEV).

Cu aceste cuvinte, Iov încheie a doua rundă a schimbului de cuvântări cu prietenii săi. Aceşti aşa-zişi „mângâietori" au cam ajuns la capătul sforţărilor lor de a-l găsi pe Iov vinovat de păcat. Dar ei tot nu se lasă, cum vom vedea în următoarea rundă, la care Ţofar nu mai participă.

Problema cărţii Iov încă nu este rezolvată. De ce suferă cei drepţi? Dar Iov a făcut oarecare progrese, în contextul în care câteva raze de lumină au început să străbată prin stratul gros de întuneric ce pare să înconjoare enigma suferinţelor sale.