Într-un moment de rară iluminare, Iov crede că există un Răscumpărător care îi va face într-o zi dreptate şi-l va restaura, chiar dacă între timp ar putea interveni moartea şi putreziciunea.

Marele predicator englez Spurgeon, al cărui stil literar nu se deosebeşte prea mult de cel al cărţii Iov, face o excelentă aplicaţie a versetului 25:

Miezul mângâierii lui Iov constă dintr-un scurt cuvânt: „meu" - „Răscumpărătorul meu" şi din faptul că Răscumpărătorul este viu. O, ce nevoie avem să ne ţinem strânşi de un Cristos viu! Mai întâi trebuie să ne asigurăm un loc în El, pentru ca apoi să ne putem bucura de El. Prin urmare, un Răscumpărător care nu mă răscumpără pe mine, un răzbunător care nu se va ridica niciodată în apărarea sângelui meu oare de ce folos mi-ar fi? Nu vă lăsaţi până când, prin credinţă, nu veţi putea spune: „Da, mă arunc cu toată fiinţa mea asupra Domnului meu Cel viu. El este al meu." Poate că te vei ţine de El cu o mână firavă, poate că vei considera drept o mare cutezanţă să spui: „El e viu, ca Răscumpărător al meu." Totuşi nu uita că dacă vei avea credinţă chiar şi cât o sămânţă de muştar, acea mică credinţă te va îndreptăţi să rosteşti aceste cuvinte. Dar mai găsim aici un cuvânt ce exprimă puternica încredere a lui Iov: „Ştiu." A spune: „Sper că va fi aşa, cred c-o fi" este, desigur, o mângâiere şi atâtea mii de oiţe din staulul lui Isus nu trec niciodată de stadiul acesta. Dar pentru a atinge esenţa mângâierii, trebuie să spui: „Ştiu."

Faptul că Iov are credinţa că-L va vedea pe Dumnezeu în trupul său, după ce pielea i-a fost distrusă, indică cu destul temei că el s-a referit probabil la învierea cu trupul, doctrină nu prea răspândită pe paginile Vechiului Testament, dar acceptată ca normă în vremea Domnului nostru de către evreii ce credeau în Vechiul Testament.

Din nou Spurgeon comentează, în stilul său inconfundabil, pe marginea versetului 26:

Notaţi evlavia ce marchează aşteptarea lui Iov: „îl voi vedea pe Dumnezeu." El nu spune: „îi voi vedea pe sfinţi" - deşi şi aceasta va fi o nespusă binecuvântare - ci „îl voi vedea pe Dumnezeu". După cum nu spune: ,,Voi vedea slăvitele porţi, voi privi zidurile de jasp, voi admira cununile de aur" ci „îl voi vedea pe Dumnezeu." Aceasta este suma totală şi esenţa raiului, în aceasta constă nădejdea fericită a tuturor credincioşilor.