B. Scena II: În cer - În prezenţa Domnului

Pe măsură ce se desfăşoară naraţiunea, ni se prezintă scena din cer în care fiii lui Dumnezeu, îngerii, (în limbile semitice „fiii lui Dumnezeu" era termenul standard care desemna „îngeri".) s-au înfăţişat înaintea Domnului. Satan (în ebraică se întrebuinţează termenul „acuzatorul") a fost şi el prezent. Când Dumnezeu i-a atras atenţia lui Satan asupra neprihănirii robului Său Iov, Satan a lăsat să se înţeleagă că singurul motiv pentru care Iov se temea de Dumnezeu era faptul că Dumnezeu fusese atât de bun cu el. După Satan, dacă Domnul nu l-ar fi înconjurat cu grija şi ocrotirea Sa, Iov L-ar fi blestemat pe Creator în faţă.