Iov ar dori ca Dumnezeu să-l ascundă într-un mormânt... până se va potoli mânia Lui. Apoi, dacă Cel Atotputernic îl va chema, el se va îndreptăţi, între timp, Dumnezeu ţine cont de fiecare păcat al său.
Iov face patru lucruri în acest fragment: (1) Cere să i se descopere care îi sunt păcatele; (2) Arată cât de trecătoare este viaţa omului; (3) Este cuprins de disperare cu privire la finalitatea morţii (şi tânjeşte după un mijlocitor, agăţându-se cu disperare de nădejdea vieţii de apoi); (4) Se plânge de starea sa actuală.
Versetul 14a ridică o întrebare cât se poate de importantă: Dacă un om moare, va trăi el iarăşi? Domnul nostru răspunde la această întrebare în Ioan 11:25, 26:
Eu sunt Învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, deşi ar muri, va trăi. Şi cine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată.
Harold St. John comentează pe marginea versetelor 14 şi 15:
În 14:14, 15 peste întinderea nesfârşită a mării tăcute se revarsă zorii şi într-un pasaj de un curaj aproape nemaiîntâlnit, Iov declară că omul nu se rezumă la o simplă alcătuire a materiei; că, deşi cerurile vor trece, munţii şi dealurile din vechime se vor prăbuşi, chiar daca el însuşi ar zăcea în strânsoarea mormântului milenii de-a rândul, va veni totuşi o zi când Dumnezeu va simţi încolţind în inima Sa o foame nepotolită după părtăşie cu prietenul său, un dor după lucrarea mâinilor Sale.
Atunci, din adâncul Hadesului, Iov va răspunde şi, într-un chip mai trainic decât munţii, mai permanent decât cerurile, va fi reunit cu Dumnezeul care a fost copleşit de dorul după slujitorul Său.