De la 13:20 la 14:22, Iov I se adresează direct lui Dumnezeu. Îl imploră să-i aducă uşurare din suferinţele sale, rugându-L să-i explice de ce-l tratează atât de aspru. Căci, spune Iov, se perpeleşte ca un nenorocit, aidoma unui veşmânt mâncat de molii, nedemn de a fi luat în seamă de Dumnezeu.
Francis Andersen evaluează cuvintele lui Iov după cum urmează:
Aici Iov se dovedeşte a fi un observator mai onest, un gânditor mai exuberant decât prietenii săi. Este ameţitor de cuprinzătoare concepţia sa despre Dumnezeu. În schimb, mica zeitate din teologia lui Elifaz, Bildad şi Ţofar este lesne de înţeles şi lesne de crezut. Dar o credinţă de calibrul lui Iov pune spiritul uman la grea caznă.