Săracii turmei - Iacov 5:7-11
Versetele 7,8 - Dumnezeu nu este indiferent la nedreptăţile făcute săracilor dintre ai Săi, nici faţă de faptul că Hristos este respins de lume. Dar pentru moment nu intervine public în favoarea alor Săi. Când va interveni, va fi prin judecata asupra lumii.
În prezent, El lucrează în har, nevrând ca vreunul să piară. Pentru această intervenţie publică, trebuie să aşteptăm venirea Domnului. Apostolul face aluzie la acest moment când zice: „Fiţi deci îndelung-răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului”. În vederea a tot ce poate avea de suferit poporul lui Dumnezeu, sunt puse înaintea lui aceste două lucruri: răbdarea necesară în prezent şi venirea foarte apropiată a Domnului. Când va veni El, fiecare va şti că Dumnezeu nu a fost indiferent la suferinţele şi la nedreptăţile suferite de ai Săi. Atunci va cădea necazul asupra celor care au necăjit poporul lui Dumnezeu, şi cei care au fost necăjiţi, vor fi introduşi în „odihnă” (2. Tesaloniceni 1:6-10 ). Între timp, poporul lui Dumnezeu este chemat să fie îndelung-răbdător, ca plugarul care trebuie să lucreze cu „răbdare”, aşteptând rodul preţios al pământului. Când Domnul va veni, ai Săi vor culege în binecuvântări cereşti rodul preţios al îndelungii lor răbdări. De aceea în vederea acestor roade preţioase pe care le vom primi în curând, şi a venirii iminente a Domnului, Iacov zice: „Întăriţi-vă inimile”.
Aşteptarea reală a Domnului - nu doar învăţătura celei de a doua veniri - va păzi sufletul în despărţire de lume cu bogăţia, plăcerile şi uşurătatea ei. Ea îl va ridica deasupra oricărei suferinţe şi oricărui dispreţ, oricare ar fi provenienţa lor. Ea îl va face capabil să suporte cu răbdare orice conflict; şi să umble cu o încredere calmă, neinsultând când este insultat, neameninţând când trebuie să sufere pe nedrept, cum Hristos nu S-a împotrivit când a fost condamnat de conducătorii acestei lumi (1. Petru 2:21-23 ).
Iacov 5:6-8 - Hamilton Smith

- Iacov 1:1 - Hamilton Smith
- Iacov 1:2-4 - Hamilton Smith
- Iacov 1:5 - Hamilton Smith
- Iacov 1:6-8 - Hamilton Smith
- Iacov 1:9-11 - Hamilton Smith
- Iacov 1:12 - Hamilton Smith
- Iacov 1:13-15 - Hamilton Smith
- Iacov 1:16-18 - Hamilton Smith
- Iacov 1:19-21 - Hamilton Smith
- Iacov 1:22-24 - Hamilton Smith
- Iacov 1:25 - Hamilton Smith
- Iacov 1:26-27 - Hamilton Smith
- Iacov 2:1-3 - Hamilton Smith
- Iacov 2:4 - Hamilton Smith
- Iacov 2:5-7 - Hamilton Smith
- Iacov 2:8-9 - Hamilton Smith
- Iacov 2:10-11 - Hamilton Smith
- Iacov 2:12-13 - Hamilton Smith
- Iacov 2:14 - Hamilton Smith
- Iacov 2:15-17 - Hamilton Smith
- Iacov 2:18 - Hamilton Smith
- Iacov 2:19-20 - Hamilton Smith
- Iacov 2:21 - Hamilton Smith
- Iacov 2:22 - Hamilton Smith
- Iacov 2:23 - Hamilton Smith
- Iacov 2:24 - Hamilton Smith
- Iacov 2:25 - Hamilton Smith
- Iacov 3:1 - Hamilton Smith
- Iacov 3:2 - Hamilton Smith
- Iacov 3:3-5 - Hamilton Smith
- Iacov 3:6 - Hamilton Smith
- Iacov 3:7-8 - Hamilton Smith
- Iacov 3:9-12 - Hamilton Smith
- Iacov 3:13 - Hamilton Smith
- Iacov 3:14-15 - Hamilton Smith
- Iacov 3:16 - Hamilton Smith
- Iacov 3:17-18 - Hamilton Smith
- Iacov 4:1-3 - Hamilton Smith
- Iacov 4:4 - Hamilton Smith
- Iacov 4:5-6 - Hamilton Smith
- Iacov 4:7 - Hamilton Smith
- Iacov 4:8 - Hamilton Smith
- Iacov 4:9 - Hamilton Smith
- Iacov 4:10 - Hamilton Smith
- Iacov 4:11-12 - Hamilton Smith
- Iacov 4:13-14 - Hamilton Smith
- Iacov 4:15-17 - Hamilton Smith
- Iacov 5:1-3 - Hamilton Smith
- Iacov 5:4-5 - Hamilton Smith
- Iacov 5:9 - Hamilton Smith
- Iacov 5:10-11 - Hamilton Smith
- Iacov 5:12 - Hamilton Smith
- Iacov 5:13 - Hamilton Smith
- Iacov 5:14-15 - Hamilton Smith
- Iacov 5:16-18 - Hamilton Smith
- Iacov 5:19-20 - Hamilton Smith