Memorabila întâlnire dintre Israel şi Iosif a avut loc în Gosen, pământul cel mai fertil din Egipt, lângă delta Nilului. Iacov şi fiii săi au preferat să stea acolo, fiindcă acea regiune poseda cele mai bune păşuni pentru turmele lor. Au căzut de acord să-i spună lui Faraon că sunt păstori. Şi fiindcă păstorii erau dispreţuiţi de către egipteni, Faraon îi va lăsa să locuiască în Gosen, departe de palatul regal. Acolo erau izolaţi de amestecul social cu egiptenii, întâi datorită naţionalităţii lor (43:32) şi apoi datorită ocupaţiei lor. Dumnezeu i-a lăsat în acest incubator până ce au devenit o naţiune puternică, în stare să stăpânească ţara pe care le-o promisese strămoşilor lor.