După trimiterea familiei sale dincolo de pârâul Iaboc (el va goli), Iacov a petrecut noaptea singur la Peniel şi a avut una din cele mai importante experienţe ale vieţii iui. Un Om s-a luptat cu el. Acel Om a fost un înger (Osea 12:4), îngerul lui Iehova, Domnul însuşi. Domnul i-a scrântit piciorul lui Iacov la şold, făcându-l să şchioapete pentru tot restul vieţii. Deşi Iacov a pierdut lupta fizic, a câştigat o mare victorie spirituală. A învăţat să biruie prin înfrângere şi să fie puternic prin slăbiciune. Golit de eul său şi de încrederea în propria lui isteţime, el a recunoscut că era Iacov, un înlocuitor, un înşelător. Dumnezeu i-a schimbat atunci numele în Israel (tradus în mod divers ca „Dumnezeu conduce" sau „Cel ce se luptă cu Dumnezeu", sau „prinţul lui Dumnezeu"). Iacov a numit locul acela Peniel (faţa lui Dumnezeu) Fiindcă şi-a dat seama că-l văzuse pe Domnul. Pfeiffer consemnează că versetul 32 este încă de actualitate pentru evreii de astăzi:
„Nervul sciatic, sau nervul coapsei, trebuie scos de la animalul sacrificat înainte ca acea porţiune a animalului să fie pregătită pentru a fi mâncată de evreii ortodocşi.”