Să ne oprim acum puţin şi la învăţătura cuprinsă în versetul 21: „Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele, şi i-a îmbrăcat cu ele”. Aici ne este înfăţişată neprihănirea pe care o dă Dumnezeu. Haina cu care Dumnezeu a îmbrăcat pe Adam, era un înveliş adevărat, fiindcă îl pregătise Dumnezeu; dar şortul de frunze de smochin era un înveliş nefolositor şi zadarnic, pentru că era lucrul omului. Mai mult, îmbrăcămintea cu care a acoperit Dumnezeu goliciunea omului îşi avea obârşia în moarte: cursese sânge; nu tot aşa era şi cu şorţul pe care şi-l făcuse Adam: aici nu cursese sânge. Aşa e şi cu neprihănirea pe care o dă Dumnezeu şi cu cea pe care şi-o dă omul însuşi. Neprihănirea pe care o dă Dumnezeu este descoperită în crucea Domnului Isus, se întemeiază adică pe vărsare de sânge; pe când neprihănirea pe care şi-o dă omul se arată în faptele mâinilor sale, adică fără vărsare de sânge, ci numai mânjite de păcat. După ce a fost îmbrăcat cu haina de piele, Adam nu mai putea să spună ca înainte: „sunt gol”, nici nu mai avea trebuinţă sa se ascundă. Păcătosul poate fi cu desăvârşire liniştit, când, prin credinţă, se ştie îmbrăcat de Dumnezeu; însă până atunci, liniştea n-ar fi decât rodul îngâmfării sau al neştiinţei. Când ştiu că haina pe care o port, şi în care mă voi înfăţişa înaintea lui Dumnezeu, mi-a fost pregătită de El, e de ajuns ca inima să-mi fie liniştită.