Cele dintâi cuvinte ale Cărţii sfinte ne pun în faţa Aceluia, care este izvorul nesecat al oricărei binecuvântări adevărate. Sfântul Duh nu încearcă să înşire dovezi peste dovezi, ca să ne încredinţeze că este un Dumnezeu. Căci Dumnezeu se face cunoscut prin lucrările Sale. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui” (Ps. 19.1). „Doamne, toate lucrările Tale Te vor lăuda!” Numai necredincioşii cer dovezi despre existenţa Aceluia care, prin graiul gurii Lui, a dat fiinţă lumii, şi care se descopere El însuşi ca Dumnezeul cel Prea-înţelept, Atotputernic şi Veşnic. Cine altul decât Dumnezeu a putut face din nimic ori şi ce lucru? „Ridicaţi-va ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume: aşa de mare e puterea şi tăria Lui, ca una nu lipseşte” (Isa. 40.26). „Căci toţi dumnezeii popoarelor sunt nişte idoli, dar Domnul a făcut cerurile” (Ps. 96.5). În cartea Iov, capitolele 38-41, Domnul însuşi ne pune înainte făptura Lui, ca o dovadă de netăgăduit a atotputerniciei Sale. Dar, prin făptura Sa, El nu ne dă numai cea mai lămurită şi cea mai puternică dovadă a atotputerniciei Sale, ci ne atinge, în acelaşi timp, şi inima cu minunata Sa iubire dumnezeiască. Căci în El toate sunt dumnezeieşti: slava şi iubirea, puterea şi duioşia!