Credinciosul trebuie să umble în Duhul, nu în firea veche. A umbla în (sau prin) Duhul înseamnă a-L lăsa să-Şi facă voia în viaţa noastră. Înseamnă a rămâne în părtăşie cu El. A lua decizii în lumina sfinţeniei Lui. Înseamnă a fi preocupat cu Cristos, întrucât lucrarea Duhului este de a-l angaja pe credincios, făcându-l să se preocupe cu Domnul Isus. Când umblăm în Duhul astfel, firea veche sau viaţa eului este tratată ca şi când ar fi moartă. Noi nu ne putem preocupa în acelaşi timp şi cu Cristos, şi cu păcatul, cum spune Scofield:
„Problema vieţii creştine se bazează pe faptul că atâta timp cât creştinul trăieşte în lumea aceasta el este, ca să spunem aşa, alcătuit din doi pomi: pomul vechi al firii şi pomul nou, al naturii divine, sădit de naşterea din nou. Problema constă în a şti cum să menţii pomul vechi în stare de nerodnicie, făcând, în schimb, pomul nou să ducă roade îmbelşugate. Problema este rezolvată prin umblarea în Duhul.”
Versetul acesta şi cele următoare arată că firea veche este încă prezentă în creştin, ideea eradicării naturii păcătoase din creştin fiind astfel infirmată.