Versetul acesta ar putea însemna că Pavel era nedumerit cu privire la adevărata stare în care se găseau galatenii. Abaterea lor de la adevăr îi strecurase îndoieli în suflet. Acum el dorea să-şi poată schimba tonul, vorbind despre ei cu certitudine şi convingere. Sau poate că era perplex cu privire la reacţia avută de ei faţă de Scrisoarea sa. De aceea, ar fi preferat să stea de vorbă cu ei în persoană, putând astfel să se exprime mai bine, schimbând tonul vocii sale. Dacă vor fi receptivi la mustrările lui, el va da dovadă de îngăduinţă. Dar dacă se vor semeţi şi răzvrăti, atunci apostolul ar putea adopta o atitudine de asprime. Aşa cum stăteau lucrurile însă, apostolul era perplex, căci nu avea cum să ştie care va fi reacţia lor la mesajul transmis de el.
Întrucât învăţătorii iudei făcuseră atâta caz de Avraam, insistând că credincioşii trebuie să-i urmeze exemplul, tăindu-se împrejur, Pavel se referă acum la aspecte din familia lui Avraam, pentru a demonstra că legalismul înseamnă sclavie şi că nu poate fi amestecat cu harul.
Dumnezeu îi promisese lui Avraam că va avea un fiu, în pofida faptului că atât el, cât şi Sara erau prea înaintaţi în vârstă - omeneşte vorbind - pentru a mai avea copii. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi astfel a fost îndreptăţit (Geneza 15:1-6). La câtva timp după aceea, Sara, tot aşteptând să primească fiul promis, a căzut în descurajare şi astfel i-a propus lui Avraam să aibă un copil de la roaba ei, Agar. Avraam i-a urmat sfatul şi astfel s-a născut Ismael, care nu era moştenitorul promis de Dumnezeu, ci fiul nerăbdării, carnalităţii şi lipsei de încredere a lui Avraam (Geneza 16).
Apoi, pe când Avraam avea o sută de ani, s-a născut Isaac, copilul făgăduinţei. Evident naşterea aceasta a fost miraculoasă, căci a devenit posibilă numai prin puterea măreaţă a lui Dumnezeu (Geneza 21:1-5). Cu prilejul ospăţului tradiţional, marcând înţărcarea lui Isaac, Sara l-a văzut pe Ismael bătându-şi joc de fiul ei. Prin urmare, i-a poruncit lui Avraam să-l alunge pe Ismael împreună cu mama lui din casa lor, spunând: „Fiul acestei roabe nu va fi moştenitor cu fiul meu, adică cu Isaac" (Geneza 21:8-11). Acesta e fondul pe care proiectează acum apostolul argumentarea sa.