Ci S-a dezbrăcat de Sine. Imediat se ridică, în acest punct, întrebarea: „De ce S-a dezbrăcat Domnul Isus?”

Când răspundem la această întrebare, trebuie să fim cu mare băgare de seamă, întrucât încercările oamenilor de a defini această „dezbrăcare” sau, mai precis, „golire de Sine”, au sfârşit adesea prin a-L deposeda pe Cristos de atributele Dumnezeirii Sale. Aşa, de pildă, unii spun că atunci când Domnul Isus S-a aflat pe pământ, nu a mai dispus de a tot-ştiinţa şi atotputernicia Sa. Că nu Se mai afla în toate locurile în orice clipă. Ei susţin că Domnul ar fi renunţat de bunăvoie la aceste atribute ale Dumnezeirii, când a luat chip de Om, venind în lume. Unii merg până acolo încât spun că El a fost supus limitărilor proprii fiinţei umane, că ar fi devenit supus greşelilor şi că ar fi acceptat opiniile şi miturile care circulau în vremea Sa!

Noi respingem categoric asemenea opinii. Domnul Isus nu a renunţat la nici unul din atributele Dumnezeirii Sale, când a venit în lume.

Ci El a fost şi atunci a tot-ştiutor.

A fost şi atunci omniprezent şi

A fost şi atunci omnipotent.

Ceea ce a făcut El însă a fost să Se dezbrace de egalitatea poziţională cu Dumnezeu, învăluindu-şi Dumnezeirea în trupul de carne umană. Deşi ascunsă, gloria era în continuare prezentă şi de câteva ori a ieşit la iveală, ca în cazul Schimbării la Faţă. Nu a existat însă nici o clipă din viaţa Sa pământească în care El să nu fi posedat toate atributele Dumnezeirii.

El a pus deoparte divina Lui strălucire, Dumnezeirea ascunzând-o cu un văl de lut. Şi în acea îmbrăcăminte, Minunata Sa iubire Şi-a etalat-o, Refăcând ce, de altfel, niciodată nu pierduse.

După cum am arătat, trebuie să fim cu mare băgare de seamă când explicăm cuvintele: „S-a dezbrăcat (s-a golit) de Sine." Metoda cea mai puţin riscantă este să lăsăm înseşi cuvintele din verset să ne dea explicaţia. Ei S-a dezbrăcat de Sine, luând chip de rob şi făcându-se asemenea oamenilor. Cu alte cuvinte, S-a golit pe Sine, Îmbrăcându-se cu ceea ce nu avusese în prealabil: umanitatea Sa. El nu S-a dezbrăcat de Dumnezeirea Sa, ci doar S-a detaşat de locul pe care îl ocupa în cer - dar şi de acesta doar pentru un timp.

Dacă ar fi fost doar un om, nu ar fi fost vorba de nici o golire. Căci noi nu ne golim de faptul că ne-am născut pe lumea aceasta. Dar pentru ca Dumnezeu să poată deveni Om, a fost nevoie de această detaşare sau golire de Sine, pe care numai Dumnezeu o putea realiza.

Luând chip de rob. Întruparea şi viaţa Mântuitorului ar putea fi rezumate în cuvintele minunate de la Ioan 13:4: „Isus... S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el.” Ştergarul sau şorţul este simbolul slujirii, ce-i caracteriza pe sclavi. Tot aşa Domnul nostru binecuvântat S-a folosit de el, pentru că Isus nu a venit să I se slujească, ci El însuşi să slujească şi să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi" (Matei 20:28). Dar să ne oprim puţin asupra acestor cuvinte, pentru a relua firul gândurilor din acest pasaj. Între sfinţii de la Filipi existau disensiuni. Pavel îi îndeamnă să-şi însuşească modul de a gândi al lui Cristos. Argumentarea în acest punct ar consta, pe scurt, din faptul că dacă creştinii sunt dispuşi să ocupe locul umil, de slujire a altora, de dăruire a vieţii în slujba altora, atunci nu vor mai fi certuri. Oamenii care sunt dispuşi să moară pentru alţii în general nu se vor certa cu aceştia.

Cristos a existat din totdeauna, dar a venit în lume asemenea oamenilor, respectiv „ca Omul adevărat." Umanitatea Domnului este la fel de reală ca Dumnezeirea Sa. El este Dumnezeul cel adevărat şi Omul cel adevărat. Ce taină se ascunde în aceste cuvinte - taină pe care nici o minte creată nu va putea s-o înţeleagă vreodată pe deplin!