Împrăştierea creştinilor nu a redus însă la tăcere mărturia acestora. Pretutindeni unde mergeau aceştia, duceau cu ei vestea bună a mântuirii. Filip, „diaconul" din capitolul şase, a pornit spre nord, în cetatea Samaria (într-adevăr, drumul de la Ierusalim coboară, fiind situat la o altitudine inferioară). El nu numai că L-a vestit pe Cristos, ci a făcut şi o mulţime de minuni. Duhurile necurate au fost alungate din oameni iar cei paralizaţi şi şchiopi au fost vindecaţi. Şi astfel oamenii luau seama la Evanghelie, fiind cuprinşi de o mare bucurie.
Biserica primară s-a supus implicit poruncilor lui Isus Cristos. Ea s-a răspândit exact aşa cum se răspândise lucrarea lui Cristos (Ioan 20:21;cf. Fapte 8:1-4).
Membrii bisericii primare şi-au vândut bunurile şi le-au împărţit la săraci (Luca 12:33;18:22; cf. Fapte 2:45;4:34). Ei şi-au părăsit tată, mamă, case şi pământuri, ducându-se pretutindeni şi vestind Cuvântul (Matei 10:37;cf. Fapte 8:1-4). Ei au făcut ucenici şi i-au învăţat să lucreze şi să asculte (Matei 28:18,19; cf. 1Tesaloniceni 1:6).
Ei şi-au luat crucea şi L-au urmat pe Cristos (Fapte 4;1Tesaloniceni 2).
S-au bucurat când au trecut prin strâmtorări şi prigoane (Matei 5:11,12;Fapte 16;1Tesaloniceni 1:6-8).
I-au lăsat pe morţi să-şi îngroape morţii, ei ducându-se să predice Evanghelia (Luca 9.59,60). Şi-au scuturat praful de pe picioare, ducându-se mai departe, atunci când oamenii au refuzat să audieze mesajul lor (Luca 9:5;
cf. Fapte 13:51). Şi în sfârşit membrii bisericii primare au vindecat, au scos afară demoni, au înviat morţi şi au adus roadă trainică (Marcu 16:18;Fapte 3-16)."