Şi ce minunat e să vedem că eunucul citea, aparent „din întâmplare", pasajul Isaia 53 din Scriptură, în care se prezintă, cu neîntrecută măiestrie, dramatismul suferinţelor pe care avea să le îndure Mesia! Întrebarea care se ridică imediat este: cum de s-a apropiat Filip de eunucul etiopian chiar în momentul în care acesta citea pasajul menţionat?
Căci textul din Isaia îl înfăţişează pe Cel care a fost blând şi tăcut în faţa duşmanilor Săi; Cel căruia I s-a refuzat justiţia, neacordândui-se dreptul la un proces echitabil; Cel care nu putea avea nici o speranţă de posteritate, întrucât fusese omorât în floarea vârstei, fără să se fi căsătorit.