Când a ajuns la urechile apostolilor în Ierusalim vestea că Samaria a primit cu bucurie cuvântul, ei i-au trimis pe Petru şi Ioan la ei. Între timp, până să ajungă ei la credincioşi, aceştia au fost botezaţi în numele Domnului Isus, dar ei nu primiseră Duhul Sfânt. Acţionând evident sub călăuzire divină, apostolii s-au rugat ca aceşti credincioşi să primească Duhul Sfânt şi şi-au pus mâinile peste ei. După aceea ei au primit Duhul Sfânt.

În acest punct suntem confruntaţi cu următoarea întrebare: „Din ce cauză ordinea evenimentelor se deosebeşte aici de cea de la Rusalii?" La Rusalii iudeii:

1. S-au pocăit.

2. Au fost botezaţi.

3. Au primit Duhul Sfânt.

Aici însă samaritenii:

1. Au crezut.

2. Au fost botezaţi.

3. I-au rugat pe apostoli să se roage pentru ei şi să-şi pună mâinile peste ei.

4. Au primit Duhul Sfânt.

De un lucru putem fi siguri: cu toţii au fost mântuiţi în acelaşi fel: prin credinţa în Domnul Isus Cristos. El este singura cale de mântuire. Dar în această perioadă de tranziţie, de la iudaism la creştinism, Dumnezeu a găsit cu cale, în suveranitatea Sa, să procedeze în diverse moduri cu diversele categorii de credincioşi. Credincioşilor iudei li s-a cerat să se disocieze de naţiunea Israel prin botez, înainte de a primi Duhul. Iar acum pentru samariteni apostolii trebuie să se roage şi să-şi pună mâinile peste ei. Dar de ce?

Poate că răspunsul cel mai adecvat constă în nevoia de a exprima unitatea bisericii, alcătuită fie din iudei, fie din samariteni. Exista un pericol real ca biserica de la Ierusalim să-şi aroge an anumit aer de superioritate sau să continue în refuzul de a întreţine relaţii cu fraţii lor samariteni. Pentru a se evita posibilitatea unei sciziuni sau a formării a două biserici (una iudaică şi alta samariteană), Dumnezeu i-a trimis pe apostoli să-şi pună mâinile peste samariteni, prin aceasta exprimându-se deplina părtăşie cu ei ca credincioşi în Domnul Isus. Ei erau mădulare ale aceluiaşi trup unic, toţi fiind una în Cristos Isus.

Când citim în versetul 16 că ei nu fuseseră botezaţi în numele Domnului Isus (vezi şi 10:48 şi 19:5), asta nu înseamnă că exista vreo deosebire faţă de botezul „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt" (Matei 29:19). „Luca nu consemnează o formulă ce se folosea," scrie W. E. Vine, „ci pur şi simplu redă un fapt istoric." Ambele sintagme exprimă ideea de adeziune şi identificare şi toţi credincioşii adevăraţi declară bucuroşi loialitatea lor faţă de unitatea cu Sfânta Treime şi cu Domnul Isus.