Din nou Duhul lui Dumnezeu ne prezintă numele lui Saul. Mari frământări vor fi avut loc în sufletul lui în acest timp. În afară, el avea că continue să dezlănţuie valul său de teroare, dar zilele sale ca duşman al creştinismului erau numărate. Saul se învoise la uciderea Lui Ştefan, dar procedând astfel, el îşi pava calea propriei sale desfiinţări ca prigonitor înverşunat.
Cuvintele „în ziua aceea" marchează începutul unei ere noi. Moartea lui Ştefan a declanşat, după câte se pare, un atac înverşunat împotriva bisericii. Credincioşii au fost împrăştiaţi prin toată Iudeea şi Samaria.
Domnul îi instruise pe urmaşii Lui să înceapă mărturisirea lor de la Ierusalim, iar după aceea să se răspândească în toată Iudeea, Samaria şi până la marginile pământului. Până în acest punct, mărturia lor se limitase strict la Ierusalim. Poate că nu avuseseră curaj să iasă în exterior. Acum însă sunt forţaţi s-o facă, sub presiunea prigoanelor.
Apostolii au rămas însă în oraş. După cum remarcă Kelly, cu pertinenţă: „Cum era de aşteptat, cei care au rămas au devenit ţinta celor mai aprige atacuri."
Din punct de vedere omenesc, pentru credincioşi acestea au fost zile foarte grele şi întunecate. Un credincios din rândurile lor îşi dăduse viaţa ca jertfă şi chiar ei înşişi erau urmăriţi şi încolţiţi ca iepurii. Dar din punct de vedere divin, situaţia nu era deloc întunecată, căci grăuntele de grâu ce fusese sădit avea să aducă multă roadă. Vijelia de prigoane făcea ca sămânţa Evangheliei să se răspândească până în cele mai îndepărtate ţinuturi şi cine putea aprecia cât de mare avea să fie recolta?