De îndată ce Ştefan a adus mărturia că vede cerurile deschise, gloata a refuzat să-l mai asculte. Cuprinşi de furie, oamenii au început să ţipe, aruncându-se asupra lui, târându-l în afara cetăţii şi omorându-l cu pietre.

Ca din întâmplare, Duhul lui Dumnezeu consemnează numele unui tânăr ce păzea hainele ucigaşilor înfierbântaţi - Saul. Am spus ca din întâmplare, căci în realitate Duhul pare să ne spună: „Notaţi acest nume, deoarece vă veţi întâlni cu el din nou!"

Moartea lui Ştefan s-a asemănat cu a Domnului:

1. Ştefan s-a rugat: „Doamne, primeşte duhul meu" (versetul 59). Isus S-a rugat: „Tată, în mâinile Tale îmi dau duhul" (Luca 23:46).

2. Ştefan s-a rugat: „Tată, nu le ţine în seamă acest păcat" (versetul 60). Isus s-a rugat: „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac" (Luca 23:35).

Oare nu ne spune acest lucru că, întrucât Ştefan s-a preocupat atât de mult în viaţa sa de Domnul Isus, el a fost „schimbat în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului" (2Corinteni 3:18)? Apoi, după ce s-a rugat, a adormit. Ori de câte ori întâlnim cuvântul somn ori a dormi în legătură cu moartea în Noul Testament, aceasta se referă la trup, nu la suflet, căci sufletul credinciosului se duce în prezenţa lui Cristos, la moartea sa (2Corinteni 5:8); doar trupul este înfăţişat ca dormind.

În mod obişnuit, iudeilor nu li se permitea să ducă la îndeplinire o sentinţă de condamnare la moarte. Aceasta era prerogativa stăpânilor lor romani (Ioan 18:31b). Se pare însă că romanii făceau o excepţie de la această regulă, când era vorba de o ameninţare la adresa templului. Ştefan fusese acuzat că a vorbit împotriva templului şi deşi acuzaţia era neîntemeiată, el a fost totuşi executat de iudei. Domnul Isus fusese acuzat de a fi ameninţat că va distruge templul (Marcu 14:58), dar depoziţia martorilor a fost contradictorie.