Ştefan arată cu îndrăzneală incisivă că neamul evreu s-a făcut vinovat de cel puţin alte două ori în trecut de a-i fi repudiat pe salvatorii ridicaţi de Dumnezeu şi trimişi să-i izbăvească. Al doilea exemplu pe care-l citează el este cel al lui Moise.
Ştefan fusese acuzat că a rostit cuvinte de hulă împotriva lui Moise (6:11). Dar el demonstrează că naţiunea Israel este în realitate vinovată, pentru că l-a respins pe acest om pe care Dumnezeu l-a ales.
Ştefan face apoi o trecere în revistă a vieţii lui Moise, referindu-se la opt faze distincte din viaţa acestuia, după cum urmează:
1. Naşterea sa, primii ani de viaţă şi formaţia sa intelectuală în Egipt (versetul 20-22). Expresia puternic în cuvinte este, probabil, o aluzie la scrierile lui Moise, întrucât pe cale orală el s-a declarat lipsit de elocvenţă (Exod 4:10).
2. Prima respingere a lui Moise, din partea fraţilor săi, când l-a apărat pe unul din ei de un egiptean (versetul 23-28). Notaţi versetul 25. Cât de mult ne aminteşte acesta de modul în care şi Cristos a fost respins de ai Săi!
3. Exilul lui Moise, în ţinutul Madian (versetul 29).
4. Ocazia când Dumnezeu i se arată în rugul aprins, trimiţându-l înapoi în Egipt să-şi izbăvească poporul (versetul 30-35).
5. Moise devine salvatorul neamului său (versetul 36).
6. Profeţia sa cu privire la Mesia care va veni (versetul 37). (Cuvintele ca mine înseamnă: „cum m-a ridicat El pe mine.")
7. Rolul său de dătător al legii (legiuitor) al adunării din pustie (versetul 38).
8. Moise este respins pentru a doua oară de poporul său, când israeliţii se închină viţelului de aur (versetul 39-41). Idolatria Israelului e descrisă pe larg în versetele 42 şi 43. Deşi au afirmat că aduc jertfe Domnului, oamenii au purtat cortul lui Moloh, una din cele mai respingătoare dintre toate formele de idolatrie din vechime, şi s-au plecat înaintea Lui Remfan, o zeitate cosmică. Pentru că au comis acest păcat, Dumnezeu i-a avertizat că vor fi duşi în robia babiloneană. În versetele 42 şi 43 Ştefan citează din versiunea Septuaginta textul de la Amos 5:25-27. Aşa se explică de ce captivitatea apare aici ca fiind dincolo de Babilon, mai degrabă de „dincolo de Damasc." Desigur, ambele variante sunt valabile.
Istoria se repeta. În fiecare generaţie întâlnim acelaşi tipar. Oamenii sunt aceiaşi. Când sunt confruntaţi cu mesajul lui Dumnezeu, ei nu pricep (versetul 25). Când sunt îndemnaţi să trăiască în pace, ei refuză să asculte (versetul 27). Când li se dă un izbăvitor trimis de la Dumnezeu, ei îl resping (versetul 39). Când sunt izbăviţi dintr-o situaţie rea, ei preferă să se alipească de idoli netrebnici, mai degrabă decât de Dumnezeul îndurător (versetul 41). Aşa e natura umană - răzvrătită, ingrată, nechibzuită. Dar şi Dumnezeu este acelaşi. Dumnezeul care i-a vorbit lui Moise este acelaşi Dumnezeu care le vorbise strămoşilor săi (versetul 32). Acest Dumnezeu aude când oamenii trec prin necazuri (versetul 34). El le vine în ajutor, izbăvindu-i (versetul 34). El îşi conduce poporul de la moarte la viaţă (versetul 36). El îi lasă pe cei ce-L resping cu bună ştiinţă pradă pornirilor lor (versetul 42). Aşa este măreţul nostru Dumnezeu - milostiv, puternic, sfânt. El este mereu acelaşi, orice s-ar întâmpla (Maleahi 3:6). Pentru interlocutorii lui Ştefan aceste cuvinte au constituit un avertisment să nu se joace cu Dumnezeu. Dar ele mai sunt şi o asigurare că toate promisiunile lui Dumnezeu sunt veşnic valabile şi se vor îndeplini negreşit.