De îndată ce au auzit sfinţii ce s-a întâmplat, şi-au înălţat glasul în rugăciune către Domnul. Adresându-se lui Dumnezeu cu termenul care înseamnă în original „Stăpâne absolut" - cuvânt rar întâlnit în Noul Testament - ei L-au lăudat pentru că este Creatorul tuturor lucrurilor (şi, prin urmare, superior creaturilor care se împotriveau acum adevărului Său). Apoi ei au adoptat cuvintele lui David din Psalmul 2, pe care acesta le rostise prin Duhul Sfânt în legătură cu opoziţia puterilor guvernamentale împotriva Cristosului Său. În realitate, Psalmul acesta ne îndreaptă privirile spre timpul când Cristos va veni să-Şi întemeieze împărăţia, când regii şi dregătorii vor căuta să-I împiedice planurile. Dar creştinii primari şi-au dat seama că situaţia din vremea lor era similară şi astfel au aplicat cuvintele Psalmului, la propriile lor împrejurări. După cum am amintit, ei au dat dovadă de adevărată spiritualitate prin dibăcia divină cu care au întreţesut Sfintele Scripturi în însuşi textul rugăciunilor lor.