Disperarea a fost accentuată de foamea care-i măcina pe oameni, căci nu mâncaseră de mai multe zile. Mai tot timpul îl petrecuseră în efortul de a salva corabia şi de a o goli de apă. Poate că nu mai aveau unde găti. Boala, teama şi descurajarea le vor fi alungat, oricum, pofta de mâncare. În plus, proviziile de hrană se vor fi epuizat.
Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor, aducându-le un mesaj de speranţă. Mai întâi le-a spus, cu blândeţe, că nu trebuia să fi plecat din Creta. Apoi i-a asigurat că deşi corabia va pieri, nimeni nu-şi va pierde viaţa. De unde ştia el acest lucru? Un înger al Domnului i se arătase în timpul nopţii, asigurându-l că va sta înaintea Cezarului la Roma. Dumnezeu i-a dăruit apostolului pe toţi cei ce au călătorit împreună cu el, în sensul că şi vieţile acestora aveau să fie salvate. Prin urmare, ei au început să se mai învioreze. Pavel a avut convingerea că totul va fi în ordine, deşi vor naufragia pe o insulă, lată ce spune A. W. Tozer, cu multă înţelepciune, în acest punct:
"Când vântul dinspre sud a suflat uşor, vasul care-l purta pe Pavel naviga destul de lin şi nici o persoană de la bord nu ştia cine este Pavel sau ce tărie de caracter se ascunde sub acel aspect exterior aparent şters. Dar când puternica furtună Eurachilon s-a dezlănţuit asupra lor, măreţia caracterului lui Pavel a devenit îndată evidentă tuturor celor de la bordul corăbiei. Deşi era deţinut, apostolul literalmente a preluat conducerea vasului, luând deciziile cheie şi dând comenzi care puteau însemna viaţa sau moartea pentru oameni. În plus, cred că această criză a cristalizat o realitate de care nici Pavel nu era conştient. Teoria frumoasă curând s-a călit, sub furia furtunii, îmbrăcând forma realităţii."