Pentru o clipă, s-a părut că Festus e gata să cedeze cererii iudeilor ca Pavel să fie trimis la Ierusalim, pentru a fi judecat înaintea Sinedriului. Dar n-a făcut acest lucru fără permisiunea deţinutului. Evident Pavel şi-a dat seama că dacă consimte, nu va mai ajunge la Ierusalim cu viaţă. Prin urmare, a refuzat, afirmând că tribunalul din Cezarea este îndreptăţit să-i audieze cazul. Dacă s-a făcut vinovat de vreo infracţiune împotriva imperiului roman, era gata să plătească cu viaţa pentru asta. Dar daca nu era vinovat de nici un păcat, atunci pe ce temei juridic urma să fie el predat în mâna iudeilor? Profitând la maximum de drepturile ce-i reveneau ca cetăţean roman, apostolul Pavel a rostit apoi memorabilele cuvinte: „Fac apel la Cezar."
A fost Pavel îndreptăţit să facă apel la Cezar? Nu ar fi trebuit, mai degrabă, să-şi încredinţeze cazul în întregime lui Dumnezeu, refuzând să se bizuie pe cetăţenia sa pământească? Să fie oare aceasta una din „greşelile lui Pavel?" Nu ne putem pronunţa cu finalitate asupra acestei chestiuni. Tot ce ştim este că recursul făcut de el autorităţii superioare a Cezarului a dus la anularea posibilităţii unei eliberări imediate şi că şi dacă nu ar fi înaintat acest apel, tot ar fi ajuns până la urmă la Roma, pe alte căi.