Iudei, bărbaţi evlavioşi se adunaseră în Ierusalim din toate colţurile lumii cunoscute până la acea dată, pentru a participa la sărbătoarea Cincizecimii (numită în româneşte şi Rusaliile, n.tr.). Când au auzit aceştia zvonul privitor la cele întâmplate, s-au adunat la casa unde se aflau apostolii. Se constată că atunci, ca şi în vremea noastră, oamenii erau atraşi oriunde Duhul lui Dumnezeu era la lucru.

Până când a ajuns mulţimea la casa respectivă, apostolii au început deja să vorbească în limbi. Spre uimirea lor, vizitatorii i-au auzit pe aceşti ucenici galileeni vorbind într-o diversitate de limbi străine. Miracolul s-a manifestat asupra vorbitorilor, nu a ascultătorilor. Aceştia, fie că erau iudei din naştere, fie prozeliţi, care s-au convertit la iudaism, fie că veneau din est, fie din vest, din nord sau din sud, fiecare auzea descrise lucrările măreţe ale lui Dumnezeu în limba sa proprie. Cuvântul limbă este traducerea termenului dialektos din textul grec, care a ajuns la noi sub forma de „dialect" (cu înţelesul de „grai" sau ramificaţie teritorială a aceleiaşi limbi, n.tr.).

Este foarte răspândită opinia potrivit căreia darul limbilor la Rusalii a avut drept scop vestirea simultana a Evangheliei către reprezentanţi ai mai multor Neamuri. Unul din susţinătorii acestei păreri se exprimă astfel: „Dumnezeu a dat legea Sa într-o singură limbă, unui singur neam, dar evanghelia Sa a dat-o în toate limbile, tuturor neamurilor."

Totuşi textul biblic propriu-zis nu sprijină această opinie. Cei care au vorbit în limbi au vestit minunatele lucrări ale lui Dumnezeu (Fapte 2:11). Acesta a fost un semn destinat poporului Israel (1Corinteni 14:21,22), având menirea de a stârni uimire şi minunare. În schimb, Petru a predicat Evanghelia într-o limbă pe care, dacă nu chiar toţi, atunci cei mai mulţi dintre ascultătorii săi o înţelegeau.

Răspunsul ascultătorilor la auzul acestor limbi a fost divers. Unii păreau profund interesaţi de ceea ce auzeau, pe când alţii i-au învinuit pe apostoli că sunt plini de vin nou. Ucenicii se aflau într-adevăr sub o influenţa din afară, independentă de puterea lor, care era însă înrâurirea Duhului Sfânt, şi nu tăria vinului!

Constatăm că oamenii nenăscuţi din nou întotdeauna găsesc explicaţii naturale fenomenelor spirituale (pe care nu le înţeleg, n.tr.). Cu alt prilej, când s-a auzit din cer glasul lui Dumnezeu, unii au spus că a tunat (Ioan 12:28,29). Acum necredincioşii iau în râs fenomenul vorbirii în limbi, descriind starea înălţătoare creată de venirea Duhului Sfânt cu cuvintele: vin nou („must" sau „vin dulce" în unele versiuni româneşti).

„Lumii," spunea Schiller, "îi face plăcere să umbrească tot ce străluceşte şi să-i târască în ţărână pe cei înălţaţi."