Sesizând din discuţiile ce au avut loc în sala de judecată că între saduchei şi farisei existau dezacorduri, apostolul s-a hotărât să sporească şi mai mult prăpastia dintre aceste grupări, declarându-se fariseu care fusese dat în judecată pentru credinţa sa în învierea morţilor. Saducheii, desigur, tăgăduiau învierea, precum şi existenţa duhurilor şi a îngerilor. În schimb, fariseii, fiind foarte ortodocşi în convingeri, credeau în ambele elemente (vezi Fapte 23:8).
Pavel a fost criticat de unii pentru că s-a folosit aici de o stratagemă omenească pentru a crea dezbinare în rândul ascultătorilor săi. „Nu putem scăpa," scrie A. J. Pollock, „de convingerea că Pavel a greşit atunci când s-a declarat fariseu, recurgând la acest avantaj strategic pentru a semăna dezbinare între saduchei şi farisei."