Comandantul se identifică pe sine cu numele de Claudius Lisias în scrisoarea pe care i-o scrie guvernatorului roman Felix. Scopul scrisorii a fost, desigur, să explice situaţia legată de Pavel. Este amuzant să vedem cum a căutat Lisias să se înfăţişeze pe sine în ipostaza de erou şi apărător al ordinii publice. Apoi mai e şi faptul că probabil se temea ca nu cumva Felix să audă că pusese să fie legat un cetăţean roman ce nu fusese încă condamnat. Spre fericirea lui Claudius Lisias, Pavel nu a pârât!