În continuare Petru repetă anunţul care-i va fi şocat peste măsură pe ascultătorii lui, că Mesia despre care a profeţit David este Isus din Nazaret, pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, aşa cum puteau depune mărturie apostolii, ca unii care erau martori oculari ai învierii Sale. După învierea Sa, Domnul Isus a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi între timp Duhul Sfânt a fost trimis, conform promisiunii Tatălui. Aceasta a fost explicaţia celor petrecute la Ierusalim, anterior în cursul zilei.