În noaptea următoare Domnul Isus i s-a arătat personal lui Pavel în închisoare, spunându-i: „îndrăzneşte, Pavel, căci după cum ai mărturisit despre Mine la Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi la Roma."

E uimitor să constatăm că într-un text în care acţiunile apostolului au fost supuse unor critici destul de acute, Domnul îl elogiază personal pentru că I-a fost martor credincios la Ierusalim! Nici un cuvânt de critică sau reproş nu s-a auzit de pe buzele Mântuitorului, ci numai elogii şi făgăduinţe. Slujirea lui Pavel nu s-a sfârşit încă. După cum fusese credincios la Ierusalim, tot aşa el va aduce mărturie pentru Cristos la Roma.