Stând înaintea Sinedriului, Pavel şi-a prefaţat remarcile cu o declaraţie de principiu, conform căreia toată viaţa şi-a trăit-o având conştiinţa curată. Marele preot Anania s-a înfuriat la auzul acestor cuvinte.
Negreşit el îl considera pe Pavel apostat de la religia iudaică, renegat şi trădător. Cum putea cineva - se întreba el - care s-a lepădat de iudaism, îmbrăţişând creştinismul, să mai pretindă o asemenea nevinovăţie? Aşa se explică de ce marele preot a poruncit ca deţinutul să fie lovit peste gură. Desigur, a fost un gest cât se poate de nedrept, având în vedere că procesul abia începuse.