Dar cine este Domnul? Petru îşi continuă discursul, făcând uluitorul anunţ potrivit căruia acest Isus pe care ei L-au răstignit este atât Domnul, cât şi Cristosul. Petru realizează acest lucru, referindu-se mai întâi la viaţa lui Isus, apoi la moartea, învierea şi înălţarea Sa şi, în final, la glorificarea Sa la dreapta lui Dumnezeu Tatăl. În eventualitatea că în minţile lor mai stăruia iluzia că Isus s-ar mai afla într-un mormânt, în Iudeea, Petru se grăbeşte să le spulbere această iluzie, spunându-le apăsat că Cel pe care L-au asasinat ei se află acum în cer şi că vor trebui să dea socoteală în faţa Lui! Aşadar iată elementele argumentării apostolului: S-a demonstrat că Isus din Nazaret a fost un Om de la Dumnezeu prin multe minuni săvârşite de El în puterea lui Dumnezeu (versetul 22). În sfatul bine hotărât şi ştiinţa Sa mai dinainte, Dumnezeu L-a dat în mâinile iudeilor. Aceştia, la rândul lor, L-au dat în mâna Neamurilor (adică a oamenilor nelegiuiţi), ca El să fie răstignit şi omorât (versetul 23). Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi, dezlegându-I durerile (cuvântul tradus prin dureri se referă de obicei la durerile naşterii. Învierea lui Cristos este asemuită cu naşterea sau trecerea de la moarte la viaţă. Suferinţele care însoţesc întregul proces au fost intense, dar trecătoare. În Psalmul 18:5 aceeaşi expresie este redată prin „durerile Şeolului") morţii, pentru că nu era cu putinţă ca El să fie ţinut prizonier de ea, pentru următoarele motive:
1. Caracterul lui Dumnezeu a reclamat învierea Sa. Cel fără păcat, Domnul, a murit pentru cei păcătoşi. Acum Dumnezeu trebuia să-L învie, ca dovadă a satisfacţiei sale depline faţă de lucrarea răscumpărătoare a lui Cristos. 2. Profeţiile din Vechiul Testament reclamau învierea Domnului Isus Cristos - exact ideea pe care o subliniază Petru în versetele următoare.