Deşi învinuirea era, evident, lipsită de temei, ea şi-a atins totuşi scopul, căci toată cetatea s-a tulburat. Gloata l-a prins pe Pavel şi l-a târât în zona templului, închizând porţile curţilor interioare în urma lor. Pe când se pregăteau să-l omoare, vestea despre cele întâmplate a ajuns la urechile chiliarhului - un fel de comandant militar peste garnizoana Antoniei. Acesta a venit degrabă cu câţiva ostaşi şi l-a smuls pe Pavel din mâinile gloatei înfuriate legându-l cu două lanţuri şi întrebându-l cine este şi ce a făcut. Numai că gloata era într-o stare de totală incoerenţă şi nedumerire. Unii strigau un lucru, alţii altul. Frustrat, ofiţerul a poruncit soldaţilor să-l ducă pe deţinut la cazarmă, pentru ca să poată întreprinde cercetări menite să elucideze identitatea sa şi natura împrejurărilor cu care era confruntat. Dar chiar şi în aceste condiţii, gloata s-a năpustit cu atâta forţă, încât Pavel a trebuit să fie purtat pe sus de ostaşii care au urcat scările.