În acest punct ni se face cunoştinţă cu câţiva din însoţitorii lui Pavel. Se spune că aceştia l-au însoţit până în Asia, dar noi ştim că unii din ei s-au dus cu el până la Roma:

- Sopater din Bereea este probabil unul şi acelaşi cu Sosipater, o rudă a lui Pavel, menţionată la Romani 16:21.

- Aristarh din Tesalonic era cât peaci să-şi piardă viaţa, în tulburarea de la Efes (Fapte 19:29). Citim ulterior despre el că a fost deţinut împreună cu Pavel la Roma (Filimon 24;Coloseni 4:10).

- Secund, originar şi el din Tesalonic, la însoţit pe Pavel până în Asia, probabil până la Troa sau Milet.

- Gaius din Derbe nu trebuie confundat cu macedonianul care a fost prins de gloata de la Efes (Fapte 19:29). Despre un alt Gaius se spune că a fost locuitor al Corintului, gazda lui Pavel în acest oraş (Romani 16:23). A treia epistolă a lui Ioan este adresată unui bărbat pe nume Gaius, ce locuia, probabil, în apropiere de Efes. Gaius era un nume foarte des întâlnit în vremea aceea.

- Timotei nu numai că l-a însoţit pe Pavel până în Asia, dar a fost cu el la Roma, în timpul primei întemniţări a apostolului acolo. Ulterior a străbătut alături de Pavel Asia proconsulară. În a Doua sa Scrisoare către Timotei, Pavel îşi exprimă dorinţa de a-l revedea pe Timotei, dar nu ştim dacă această dorinţa i s-a împlinit.

- Tihic, originar din Asia Mică, l-a însoţit, probabil, pe apostol până în Milet. Mai târziu el i s-a alăturat din nou apostolului Pavel la Roma, unde citim că a lucrat cot la cot cu el, precum şi în timpul celei de-a doua întemniţări a lui Pavel.

- Trofim pare să fi fost un ne-evreu, care locuia la Efes, in Asia Mică. El l-a însoţit pe Pavel până la Ierusalim şi, fără să vrea, a aflat cauza arestării sale. Este menţionat şi la 2Timotei 4:20.