Şi din moment ce nu avea să-i mai vadă pe pământ, Pavel le încredinţează presbiterilor din Efes un mesaj solemn, ca aceştia să ia seama mai întâi la propria lor stare spirituală, întrucât dacă ei înşişi nu trăiesc în părtăşie cu Domnul, nu pot pretinde să fie îndrumători spirituali în biserică.
Funcţia lor de bătrâni ai bisericii (sau presbiteri) constă din a lua seama... la toată turma în care Duhul Sfânt i-a pus să fie supraveghetori. Cum am arătat anterior, supraveghetorii în Noul Testament sunt numiţi şi episcopi, bătrâni sau presbiteri. Pe aceştia îi face supraveghetori Duhul Sfânt, ei trebuind să fie recunoscuţi ca atare de credincioşii în mijlocul cărora lucrează cu toată râvna.
Printre alte lucruri, lor le revine şi sarcina de a păstori biserica lui Dumnezeu. Importanţa acestei sarcini solemne reiese din cuvintele care urmează: pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Această ultimă propoziţie a provocat intense dezbateri şi dezacorduri în rândurile cercetătorilor Bibliei, bazate pe dificultatea felului cum este redat textul. Astfel, se afirmă despre Dumnezeu (subiectul propoziţiei, n.tr.) că Şi-a vărsat sângele. Or, se ştie că Dumnezeu este Spirit (Duh). De asemenea, se ştie că Domnul Isus a fost Cel care Şi-a vărsat sângele şi deşi Isus este Dumnezeu. Nicăieri nu se afirmă în Biblie că Dumnezeu ar fi sângerat sau ar fi murit.
Majoritatea manuscriselor redau textul în cauză astfel: „biserica Domnului şi Dumnezeului, pe care El a cumpărat-o cu propriul Său sânge," desemnând, după câte se pare, Persoana Dumnezeirii (Domnul Isus) care realmente Şi-a vărsat sângele.
Poate că J. N. Darby se apropie cel mai mult de sensul corect al pasajului în cauză prin modul în care îl redă în traducerea de către el a Noului Testament: „Adunarea lui Dumnezeu, pe care El a cumpărat-o cu sângele Celui al Său." Aici Dumnezeu este înfăţişat ca Cel care a cumpărat biserica, dar cu sângele propriului Său Fiu, binecuvântatul Domn Isus.