După cea făcut o trecere în revistă a modului său de vieţuire printre efeseni, apostolul îşi îndreaptă acum privirile spre suferinţele care se prefigurează la orizont. Pavel se simte constrâns în duhul său să meargă la Ierusalim. Este un sentiment lăuntric de constrângere, de care nu poate scăpa. Deşi nu ştia exact ce întorsătură vor lua evenimentele la Ierusalim, de un lucru era convins că lanţurile şi necazurile nu vor lipsi din viaţa lui. Duhul Sfânt îl conştientizase de acest lucru în fiecare cetate, probabil prin intermediul lucrării profeţilor sau poate că prin modul misterios şi lăuntric de comunicare a cunoştinţelor divine.