Lăsând să se înţeleagă că temeliile religiei lor erau trainice şi că nimic nu putea răsturna cultul închinării zeiţei Diana, el le-a spus oamenilor că dau dovadă de nechibzuinţă, făcând atâta tărăboi. Mai ales, că oamenii împotriva cărora protestau nu erau vinovaţi de jefuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei Diana. Dacă Dimitrie şi meşterii lui aveau motive întemeiate să aducă plângere, atunci acestea trebuiau înaintate la tribunalele care le stăteau la dispoziţie, proconsulii fiind, gata să audieze cazul. Dacă aveau altceva de spus, atunci exista oricând posibilitatea întrunirii în condiţiile legale. Dar felul în care s-au strâns ei acum a fost cel al unor tulburări în masă. Or, imperiul roman nu privea cu ochi buni asemenea adunări. Dacă ar fi traşi la răspundere pentru aceste tulburări, n-ar mai putea să se justifice. În plus, mai-marele cetăţii ştia că postul său şi probabil chiar viaţa sa erau în primejdie, dacă ajungea vestea la autorităţile din Roma despre cele întâmplate.