Când a pus apostolul întrebarea despre botez, a aflat că oamenii aceştia nu cunoşteau decât botezul lui Ioan. Cu alte cuvinte, cunoştinţele lor se rezumau la convingerea că Mesia era aproape iar ei arătaseră prin botezul lor că au făcut pregătirile necesare pentru a-L primi ca Rege. Ei nu ştiau că Cristos murise, fusese îngropat şi înviase din morţi, înălţându-se la cer, după care fusese trimis Duhul Sfânt. Pavel le-a explicat toate aceste lucruri, amintindu-le că atunci când Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, el i-a îndemnat să creadă în Cristos Isus.