Ei au rostit cuvintele, dar n-au avut şi puterea care să însoţească aceste cuvinte, şi astfel demonii nu li s-au supus. De altfel, răspunsul duhului rău a fost cât se poate de relevant: „Pe Isus îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi?" F. B. Meyer face câteva remarci amuzante pe marginea acestui citat:
„Când fiii lui Sceva s-au luat de demon, acesta s-a luat de ei, spunând cam aşa: „Voi, piticilor şi liliputanilor, cine sunteţi? Pe Pavel îl cunosc! Dar pe voi nu vă cunosc. Niciodată nu am auzit de voi. Nicicând nu s-a pomenit de numele vostru în fundul iadului. Nimeni nu vă cunoaşte, nici în afara hotarelor acestei gropi numită Efes."
Da, asta e întrebarea care mi s-a pus astăzi: „Te cunoaşte cineva în iad?" Ştiu diavolii despre noi? Sunt ei timoraţi de noi? Le producem noi un sentiment de groază? Sau mai degrabă ei sunt cei ce se iau de noi? Când predicăm duminica sau când facem misiune pe străzi sau când frecventăm Şcoala Duminicală, diavolul spune: „Nu te cunosc. Nu merită să-mi irosesc muniţiile cu tine. Poţi să-ţi continui activitatea nestingherit. Nu voi risca să supăr iadul, încercând să te opresc."
Este interesant să observăm distincţia pe care o face Scriptura între duhul rău (versetul 15) şi omul în care locuia duhul rău (versetul 16). În versetul 15 vorbeşte demonul, dar în versetul 16 chiar demonizatul sare asupra fiilor lui Sceva, îi biruie, îi despoaie de haine şi-i vatămă.