Pavel îşi dezvoltă argumentarea, în cuprinsul acestui verset. Dacă oamenii sunt vlăstarii lui Dumnezeu, atunci înseamnă că nu-L mai putem concepe pe Dumnezeu ca pe un idol de aur sau argint sau piatră, întrucât idolii aceştia sunt făuriţi de priceperea omului şi, prin urmare, nu sunt mai mari decât oamenii care i-au conceput. Într-un sens, aceşti idoli sunt vlăstarii fiinţelor umane, dar adevărul e că fiinţele omeneşti sunt creaţia lui Dumnezeu.