Stând în mijlocul acestui for juridic, Pavel a ţinut ceea ce s-a numit Discursul de pe Dealul Marte. Când analizăm această cuvântare a lui Pavel, nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că, spre deosebire de alte ocazii, când a vorbit de obicei unor iudei, acum el s-a adresat unor ne-evrei. Or, aceştia nu cunoşteau Vechiul Testament şi, prin urmare, Pavel a trebuit să găsească un subiect de comun interes, care să le reţină atenţia la începutul alocuţiunii sale. Aşadar Pavel începe cu observaţia potrivit căreia atenienii sunt foarte religioşi. Or, faptul că Atena era într-adevăr un oraş foarte religios era confirmat şi de prezenţa covârşitoare a idolilor, care se spunea că depăşeau numărul locuitorilor.