Domnul nu i-a corectat pentru faptul că se aşteptau ca El să domnească în chip fizic, literal pe pământ, căci o atare nădejde era justificată. El le-a spus doar că nu pot cunoaşte când anume va veni împărăţia Sa. Data acesteia fusese fixată exclusiv de autoritatea Tatălui iar El nu voia ca ea să fie cunoscută. Era o informaţie ce-I aparţinea Lui în exclusivitate.

Sintagma „vremuri sau soroace" se referă în înţelesul biblic la diversele evenimente prezise de Dumnezeu ce urmează să se întâmple în legătură cu poporul Israel. Provenind din fond iudaic, ucenicii înţelegeau cu uşurinţă această formă de exprimare, dându-şi seama că se referă la zilele de importanţă crucială dinaintea şi de după întemeierea domniei de o mie de ani a lui Cristos pe pământ.